Aradul, în căutare de forță de muncă
Judeţul Arad este, în continuare, în căutare de forţă de muncă. Potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, la sfârşitul primei jumătăţi a anului, numărul total de şomeri era de mai puţin de 2.800, 53% bărbaţi şi 47% femei.
Articol de Radio Timișoara, 6 august 2018, 10:10
În acest moment în judeţ sunt disponibile aproape 2.500 de locuri de muncă. Printre cele mai căutate posturi sunt montator necalificat asamblarea, montarea pieselor; montator subansamble, betonist sau dulgher.
După primele şase luni din acest an, judeţul Arad înregistra o rată a şomajului de 1,21%, fiind cea de a treia cea mai mică rată a şomajului din ţară după Ilfov – 0,59% şi Timiş – 0,70%. Rata şomajului, la nivel naţional, este de 3,62%.