AUDIO/ Criptomonedele, subiect de dezbatere la Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 29 martie 2019, 15:19
Articol de Radio Timișoara, 29 martie 2019, 15:19
Specialiști în drept și economie au participat astăzi la o conferință pe tema criptomonedelor, la sediul BNR din Timișoara.
Potrivit decanului Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Lucian Bercea, dezbaterile pe tema criptomonedelor sunt necesare în condițiile în care monedele virtuale nu sunt reglementate, dar judecătorii sunt chemați să dea sentințe care vizează criptomonedele.
Conferința de astăzi de la Timișoara face parte din ciclul Colocviile juridice ale Băncii Naționale a României, fiind organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara în colaborare cu Banca Națională a României – Direcția Juridică.
Ascultați reportajul realizat de Daniel Dancea: