Catamaran, canoe și biciclete pe Timiș printr-un proiect transfrontalier în valoare de 1 milion de euro
Proiectului transfrontalier Eco Timiş, între România-Serbia, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, va pune va pune în valoare râul Timiş şi valea acestuia, de o parte şi de alta a graniţei.
Articol de Radio Timișoara, 28 ianuarie 2019, 18:18
Turiştii vor avea la dispoziţie, din vară, biciclete, canoe şi un catamaran cu care vor putea descoperi obiective turistice din Timiş. De asemenea, vor putea admira păsări în Rezervaţia Satchinez şi în Padurea Macedonia, unde vor fi montate observatoare. În plus, în Valea Timişului vor fi amplasate obiecte de mobilier stradal, de la bănci, mese şi umbrare, la coşuri de gunoi şi indicatoare pentru trasee.
“Proiectul a intrat într-o ultimă etapă de implementare. Ne apropiem de final. S-au achiziţionat elementele prinse în program – bicicle, canoe şi catamaranul – și urmează după încheierea tuturor actelor să trecem la achiziţia mobilierului şi la amplasarea acestuia. Mai avem de asemenea de amplasat două observatoare de păsări în rezervația Satchinez și în pădurea Macedonia. Numeric înseamnă 30 biciclete, 12 canoe, două observatoare de păsri, un catamaran și mai multe sute de elemente de mobilier”, spune directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, Delia Barbu.
Partea sârbă va achiziţiona, în cadrul proiectului care va fi terminat până la mijlocul lunii iunie, biciclete, canoe şi un catamaran.