Cel mai important proiect al Aeroportului din Timișoara, în întârziere
Lucrările la cel mai important proiect al Aeroportului Internațional “Traian Vuia” din Timișoara, terminalul de plecări externe, sunt în întârziere cu două săptămâni.
Directorul Aeroportului din Timișoara, Daniel Stamatovici, a declarat că pentru a nu se pierde banii europeni, terminalul trebuie finalizat până la finalul anului 2023.
Daniel Stamatovici mai spune că firma de construcții care realizează lucrarea a promis că va recupera decalajul.
“Eu zic că terminalul este cel mai important și singurul care ne dă un pic temeri, în sensul că trebuie să fie finalizat până la sfârșitul anului și este o lucrare destul de complexă. Sperăm să fie gata până la sfârșitul anului 2023, în cazul în care nu va fi gata va trebui să suportăm noi diferența de costuri până va fi finalizat. Terminalul se află în lucrări la partea de tunel, acolo unde vor veni cărucioarele cu bagaje. Fundațiile se află în lucru. Din câte am înțeles de la constructor, ne aflăm într-o întârziere de două săptămâni la execuția fundațiilor – din cauza unor mici retușuri care au trebuit făcute la proiect – însă el promite că va recupera în timpul construcțiilor”, spune Daniel Stamatovici.
În privința proiectului de 28 de milioane de euro care vizează creșterea securității în Aeroportul Timișoara, Daniel Stamatovici a declarat că lucrările sunt în grafic, urmând a fi terminate anul viitor.
Articol de Radio Timișoara, 19 decembrie 2022, 17:00 / actualizat: 20 decembrie 2022, 6:33