Centru de Afaceri într-o clădire istorică din zona Palatului Dicasterial din Timișoara
O suprafață de 2000 de metri pătraţi dintr-un imobil de secol XVIII va fi transformată în centru de afaceri, în zona Palatului Dicasterial din Timişoara. Imobilul va avea elemente moderne dar s-au păstrat structura de rezistenţă şi grinzile de lemn originale.
Articol de Radio Timișoara, 4 iunie 2015, 14:59
Administratorul firmei care se ocupă de restaurare şi recondiţionare, Mihai Tătuţ, spune că la imobile istorice trebuie să se lucreze cu atenţie şi că este nevoie de implicarea Direcţiei de Cultură Timiș.
Am avut tot sprijinul celor de la Direcția de Cultură, a trebuit să respectăm standardele de restructurare impuse de aceștia, având în vedere că discutăm despre un imobil istoric, dar le-am depășit. Noi sperăm ca într-o lună de zile, maxim două, să încheiem lucrările de reabilitare.
70% din suma necesară lucrărilor sunt bani europeni, accesaţi din fondul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest. Lucrările au început în urmă cu un an.
(Foto: opiniatimisoarei.ro)