Construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Europa începe la vară în Arad
Construirea cu 800 de milioane de euro a celui mai mare parc fotovoltaic din Europa începe în vară, în judeţul Arad.
Proiectul din zona Pilu – Grăniceri va fi însoţit de o a doua investiţie, de aproximativ 200 de milioane de euro, şi în cea mai mare unitate de stocare a energiei.Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ, a declarat că în această dimineaţă a înregistrat cererea investitorilor de emitere a certificatului de urbanism în vederea construirii unei staţii de stocare. Aceasta va avea o capacitate de aproximativ 500 de MW.Conform edilului, construirea parcului fotovoltaic, anunţată anul trecut de investitori şi autorităţile din Arad, va începe în perioada iulie-august.
Până în prezent, terenul pe care va fi ridicat parcul fotovoltaic, în suprafaţă de 1.064 de hectare, a fost scos din circuitul agricol. PUZ-ul va fi aprobat de Consiliul Local Grăniceri în şedinţa din 15 martie, iar în paralel investitorii lucrează la documentaţia pentru obţinerea de la noi a autorizaţiei de construire.
Articol de Radio Timișoara, 17 februarie 2023, 16:06