Culturi agricole distruse in Timis – pagube de un milion de lei
Ploile au provocat în Timiş pagube de peste un milion de lei în domeniul agricol, arată primele evaluării ale Direcţiei Agricole Timiş.
![Culturi agricole distruse in Timis – pagube de un milion de lei Culturi agricole distruse in Timis – pagube de un milion de lei](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2014/08/gataia-inundata-850x479.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 6 august 2014, 16:33
Reprezentantul instituţiei, Ionică Proha, spune că la Gătaia, Moraviţa şi Jamu Mare au fost afectate păşuni, fâneţe şi suprafeţe cultivate cu porumb, floarea soarelui, lucernă sau plante de nutreţ.
Cele mai mari probleme sunt la Jamu Mare, unde aproape 4.400 de hectare de teren agricol au fost afectate.
La Gătaia şi în satele aparţinătoare ploile au inundat circa 2.000 de hectare, iar la Moraviţa, aproape 1.900 de hectare.
Direcţia Agricolă Timiş va continua evaluările în teren.