Dacia a întrerupt parţial activitatea la Mioveni în urma atacului cibernetic
Articol de Radio Timișoara, 13 mai 2017, 13:44
Potrivit unui comunicat al Grupului Renault România, “o parte a activităţii de producţie a Uzinelor Dacia de la Mioveni a fost afectată de disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice şi mai mulţi angajaţi au fost trimişi înapoi la domiciliu, în cursul dimineţii de sâmbătă, 13 mai. Măsura a fost luată pentru a preveni extinderea disfuncţionalităţilor care, la o primă vedere, sunt o consecinţă a atacului cibernetic ce a avut loc la nivel global”. Conform aceleiaşi surse, pe platforma de la Mioveni a fost convocată o celulă de criză care urmăreşte evoluţia situaţiei.
Foto: temko.ro