Firmele din Arad caută muncitori în Africa și Asia
Firmele din judeţul Arad aduc muncitori din ţări afro-asiatice, pentru că nu mai găsesc forţă de muncă în regiune.
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2017, 05:48
Judeţul are o rată a şomajului de 2%, iar companiile reclamă faptul că nu îşi mai pot desfăşura activitatea dacă nu găsesc lucrători. Prin urmare, încearcă să aducă muncitori chiar din ţări afro-asiatice, oferindu-le salarii motivante.
În prezent, în judeţul Arad sunt vacante aproximativ 2.000 joburi, în toate domeniile, de la IT până la gastronomie. La recenta Bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi, oferta a inclus peste 750 de posturi, dar interesul a fost foarte mic.