Fonduri de peste 5 milioane de euro pentru obiectivele de patrimoniu din Hunedoara
Obiectivele de patrimoniu din judeţul Hunedoara vor fi finanțate cu peste 5,3 milioane de euro
Articol de Radio Timișoara, 7 aprilie 2022, 19:47
Banii sunt alocați prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cea mai mare parte a asumei, 4,3 milioane, este destinată pentru două proiecte din Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Sarmizegetusa Regia.
De asemenea, au fost admise la finanţare două proiecte ce fac referire la restaurarea unor locuinţe tradiţionale din comunele Lelese şi Bunila. Valoarea celor două proiecte se ridică la 960.000 de euro, investiţie ce se va folosi pentru restaurarea a 16 locuinţe tradiţionale.
În ceea ce priveşte Lista obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare în vederea promovării, pe lângă cele menţionate, au fost admise ‘Castrul roman Micia’ şi ‘Cetatea Costeşti – Cetăţuia’, cu o valoare totală de 60.000 de euro.