Îngheţată cu oxid de etilenă, potenţial cancerigen, retrasă de pe piaţa din România
Producătorul de îngheţată Mars retrage de pe piaţa din România mai multe loturi din îngheţata comercializată sub brandurile Bounty, Snickers şi Twix.
Articol de Radio Timișoara, 18 iulie 2021, 10:51 / actualizat: 18 iulie 2021, 13:54
Este vorba despre înghețata comercializată individual sau la cutie cu şase bucăti. Decizia a fost luată după ce în aceste produse s-a descoperit oxid de etilenă, un ingredient cu potenţial cancerigen.
Potrivit unei informări postate pe site-ul Autoritatii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în aceste produse cantitatea de oxid de etilenă este foarte mică, însă „žconsumul cumulativ din acest produs poate duce pe termen lung la tulburări cardiace, pulmonare şi cancerigene.