Iohannis: Este bine să se renunţe la unele taxe; despre radio-tv trebuie să discutăm
Legea privind eliminarea celor 102 taxe, inclusiv taxele radio – tv, ar putea fi retrimisă în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului spune însă că va lua o astfel de decizie, abia după ce va organiza o dezbatere publică pe marginea taxelor radio – tv. Preşedintele Klaus Iohannis a mai precizat că este de acord cu eliminarea unor taxe, dar apreciază că în cazul celor radio – tv, parlamentarii s-au grăbit.
‘Legea este în analiză şi aici cred că trebuie să discutăm un pic mai nuanţat. În principiu, este bine să se renunţe la unele taxe, este un lucru pe care şi eu l-am spus că avem, pur şi simplu, prea multe taxe. Dar, de aici până la o procedură de ultraurgenţă care nu permite nicio discuţie publică, nicio evaluare serioasă, este cale lungă. Despre majoritatea taxelor am putea să discutăm şi probabil s-ar găsi soluţii să se renunţe la ele. Au rămas două care, după părerea mea, trebuie bine discutate. Este vorba despre taxa radio şi taxa tv’, a spus şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai precizat că a primit solicitări din partea mai multor organizaţii de media, sindicale şi din partea unor personalităţi din ţară şi din străinătate care i-au cerut să NU promulge legea prin care este desfiinţată taxa radio-tv.
Articol de Radio Timișoara, 2 noiembrie 2016, 16:32 / actualizat: 2 noiembrie 2016, 19:29