Legea care îi supără pe oieri va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă
Legea vânătorii, care reglementează perioada şi zona de păşunat, dar şi numărul de câini aferent turmelor, va fi modificată până la sfârşitul anului, prin ordonanţă de urgenţă. Prevederile actului normativ adoptat săptămâna trecută în Parlament au scos astăzi în stradă câteva mii de agricultori, oieri şi vânători, care au protestat timp de mai multe ore în faţa Palatului Parlamentului.
Articol de Radio Timișoara, 15 decembrie 2015, 17:44
În urma dialogului purtat cu reprezentanţii protestatarilor, comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor a decis crearea unui grup de lucru format din parlamentari, agricultori, oieri, vânători şi reprezentanţii ministerelor Agriculturii şi Mediului. Aceștia s-au reunit deja şi lucrează la elaborarea unei propuneri către Guvern pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă.
Sursa: Radio România Actualități