Muncitorii revin pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva după sărbători
Muncitorii de pe lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva reîncep lucrul pe şantier după sărbătorile de iarnă.
Articol de Radio Timișoara, 26 decembrie 2018, 11:14
Deocamdată, pe lotul 4 Deva – Ilia a fost finalizat zidul de sprijin din beton armat din zona versantului Șoimuș. Au fost luate măsuri de conservare a șantierului pentru perioada de iarnă şi au fost montate panouri fonoabsorbante.
Lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva, tronsonul cuprins între Șoimuș și Ilia, are o lungime de aproximativ 22 de kilometri.
Aproape tot segmentul este gata, însă, cel mai probabil, șoferii vor putea circula pe el abia în vara anului viitor, din cauza celebrului „deal al liliecilor”, de la Şoimuş, unde lucrările nu au fost finalizate din cauza complexităţii ridicate.