Număr de record de aplicări pentru un loc de muncă în iulie. Timișul, în top 3
Timişul este în top 3 național ca număr de persoane care își caută serviciu sau care vor să își schimbe locul de muncă.
Articol de Radio Timișoara, 10 august 2020, 13:36
Peste 1,3 milioane de aplicări pentru locuri de muncă au fost înregistrate în iulie pe platforma de recrutări online eJobs, cu 50% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Numărul de aplicări reprezintă un record-istoric, menţionează reprezentanţii companiei de recrutare online.
Vânzările rămân domeniul care atrage cel mai mare număr de aplicări, urmat de relaţii clienţi / call center, administrativ/ logistică, back office, financiar/ contabilitate şi internet/ e-commerce.
Cele mai multe aplicări au venit din partea candidaţilor din Bucureşti, Clujul fiind al doilea cel mai activ judeţ. Lista continuă cu Timiş, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Prahova.