O nouă firmă din Timiș se închide în curând. 700 de oameni rămân șomeri
Articol de Radio Timișoara, 12 februarie 2019, 13:44
Articol de Radio Timișoara, 12 februarie 2019, 13:44
Fabrica de pantofi Rieker din Lugoj se închide, au confirmat pentru Lugojeanul.ro mai mulți angajați ai companiei.
În jur de 700 de muncitori care lucrează la Rieker vor rămâne fără locuri de muncă în perioada următoare. Potrivit acestora, data estimată la care aceștia vor fi trimiși în șomaj este finalul lunii martie.
Reprezentanții societăţii nu au dorit să comenteze deocamdată informația și au precizat că vor transmite un comunicat de presă, zilele următoare.
Informația că Rieker urma să se închidă circula printre muncitorii fabricii de pantofi încă din toamna anului trecut. Angajații spun că decizia vine în urma ultimelor măsuri fiscale luate de către Guvernul României.