Președintele CA al Complexului Energetic Hunedoara neagă că s-ar fi primit prime
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara, Aurelian Ghimpău, spune că nu s-au primit prime de la CEH. Mai exact, sumele pe care le-au încasat membri CA fac parte dintr-o formă de plată variabilă prevăzută în contractul de administrare.
Articol de Radio Timișoara, 11 ianuarie 2016, 19:44
Aurelian Ghimpău a explicat că membrii CA al CEH au avut dreptul la o indemnizaţie de 2.300 lei lunar. Trimestrial, aceştia puteau beneficia şi de o componentă salarială variabilă, cu condiţia realizării unor indicatori din contractul de administrare, cum ar fi reducerea pierderilor.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat duminică că a trimis corpul de control la Complexul Energetic Hunedoara, existând suspiciunea că au fost acordate prime pentru cei din conducerea companiei înainte de intrarea în insolvenţă.