Președintele Iohannis, la fabrica de anvelope din Timișoara: Avem nevoie de inovare şi de tehnologie prietenoasă cu mediul şi sigură
Articol de Radio Timișoara, 22 septembrie 2020, 17:41
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că pentru o creştere economică sustenabilă, este nevoie de inovare şi de o ‘tehnologie prietenoasă cu mediul şi sigură’.
Șeful statului s-a aflat astăzi la Timișoara unde a vizitat sediul unei companii care aniversează 20 de existență.
“Pentru o creştere economică sustenabilă, avem nevoie de tehnologie prietenoasă cu mediul şi sigură. Avem nevoie de decizii şi acţiuni responsabile, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea mediului de afaceri. Şi avem nevoie de inovare”, a spus Iohannis, după o vizită la Continental Automotive Timişoara.
Şeful statului a conferit companiei Continental Ordinul ‘Meritul industrial şi comercial’ în grad de Ofiţer la aniversarea a 20 de ani de prezenţă în România.
Preşedintele Iohannis a precizat că discuţiile cu reprezentanţii Continental au vizat investiţiile derulate, planurile de viitor, contribuţia la dezvoltarea economică a zonei, impactul economic al pandemiei şi implicarea mediului de afaceri în gestionarea efectelor în plan local.
“În privinţa aspectelor care îi preocupă pe timişoreni referitor la fabrica de anvelope, am primit asigurări că finalizarea investiţiei privind staţia de ameliorare a calităţii aerului va răspunde în mod adecvat interesului cetăţenilor”, a subliniat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a salutat iniţiativele de susţinere a sectorului sanitar.
“Ceea ce am văzut la Timişoara este un exemplu de solidaritate, care merită continuat şi dezvoltat. Salut, de asemenea, implicarea mediului de afaceri în promovarea şi susţinerea educaţiei. Am remarcat faptul că, în ciuda crizei actuale, interesul pentru învăţământul dual a rămas la fel de puternic, iar clasele cu acest profil, organizate şi cu sprijinul Continental, se bucură de mare apreciere în rândul tinerilor. Mediul de afaceri şi tinerii au înţeles perfect oportunităţile pe care acest sistem le oferă. Sper ca îmbinarea pregătirii teoretice cu activitatea practică să devină regulă de bază pentru dezvoltarea de competenţe în cât mai multe domenii”, a adăugat Iohannis.