Prima staţie de încărcare rapidă a maşinilor electrice dintr-un aeroport, instalată la Timişoara. HARTĂ STAȚII
O nouă facilitate va fi pusă la dispoziţie, săptămâna aceasta, celor care deţin maşini electrice şi ajung în zona aeroportului din Timişoara.
Articol de Radio Timișoara, 14 noiembrie 2017, 13:19 / actualizat: 15 noiembrie 2017, 11:55
Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara devine primul aeroport din România care pune la dispoziţie o staţie de încărcare pentru maşini electrice. Staţia de tip fast charging va fi inaugurată joi dimineaţă. Staţia se de încărcare electrică se află în faţa clădirii administrative, în apropierea staţiei RATT.
“Aeroportul din Timişoara va deveni primul din ţară care va oferi această facilitate tuturor celor care doresc să îşi încarce maşinile electrice rapid şi eficient”, transmit reprezentanţii AIT.
Punctul de încărcare a automobilelor a fost instalat în urma unui parteneriat între conducerea aeroportului şi furnizorul de electricitate Enel.
UPDATE: Hartă interactivă a stațiilor de încărcare pentru mașini electrice Stația de la aeroport pe această hartă (cu date tehnice)