Programul magazinelor, mall-urilor și băncilor în minivacanța de Sfânta Maria
Românii au o nouă minivacanță prilejuită, de data aceasta, de sărbătoarea religioasă de Adormirea Maicii Domnului. Guvernul a decis ca data de 14 august să fie zi liberă, pentru că sărbătoarea de Sfânta Maria, celebrată în 15 august, cade într-o zi de marţi.
Articol de Radio Timișoara, 14 august 2017, 06:45
Băncile vor avea program normal luni, însă angajații vor avea liber marți, cu excepția unor unități din marile centre comerciale. Și unitățile Poștei Române funcționează normal pe 14 august, însă marți vor fi închise. Pe de altă parte, punctele Enel rămân închise atât luni cât și marți.
Iulius Mall și Shopping City Timișoara au program normal de funcționare în minivacanța de Sf. Maria. De asemenea, supermarketurile și hipermarketurile funcționează după programul obișnuit.