România va renunţa la gazele ruseşti
România a anunţat că va renunţa la gazul natural rus de luna viitoare. În fiecare an, ţara noastră foloseşte circa 10,11 miliarde metri cubi de gaz, dintre care 400 milioane de metri cubi sunt furnizaţi de Rusia. Va fi pentru prima dată când România va conta doar pe propria producţie de gaz, dar iarna, când creşte consumul, importul de gaz ar putea fi restabilit, informează Radio România Actualităţi.
Articol de Radio Timișoara, 23 martie 2015, 11:20
Extracţia de gaz din ţară acoperă în prezent atât consumul casnic al populaţiei, cât şi consumul întreprinderilor industriale.
Anterior, s-a anunţat că Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria au convenit principalele puncte ale unui memorandum privind construirea conductei de gaz „Eastring”, propusă în noiembrie 2014, drept alternativă la „South Stream”.