Românii pot compara online prețurile din marile lanțuri de magazine
Articol de Radio Timișoara, 24 noiembrie 2016, 10:00 / actualizat: 24 noiembrie 2016, 13:14
Consiliul Concurenţei a lansat un site care va afişa preţurile produselor de bază din cele mai importante lanţuri de magazine. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei speră că astfel magazinele vor oferi preţuri din ce în ce mai mici pentru a atrage cumpărători. Cu ajutorul site-ului monitorulprețurilor.info, începând de astăzi, pot fi comparate preţurile din marile magazine, însă este funcţional doar pentru Bucureşti şi Ilfov. Pe site apar 128 de produse din 64 de categorii.
Lansarea proiectului a fost întârziată un an din cauza reticenţei supermarketurilor., ai căror reprezentanți s-au temut să nu fie prejudiciaţi dacă pe site apar informaţii eronate sau din cauza faptului că există diferenţe de preţ de la un magazin la altul.