Salonul Industriei Ușoare, ediția de toamnă la Timișoara
Ediția de toamnă a Salonului Industriei Ușoare va fi organizată la Centrul Regional de Afaceri Timișoara în perioada 19 – 23 octombrie.
Și-au anunțat participarea peste 50 de companii din județul Timiș, dar și din țară.
Este vorba atât de producători, cât și de comercianți, care vor oferi spre vânzare, la prețuri accesibile, o gamă largă de articole de îmbrăcăminte, lenjerie intimă, încălțăminte, marochinărie și accesorii, produse cosmetice, bijuterii sau gablonţuri.
Tradiționalul târg din exterior va întâmpina vizitatorii cu produse de sezon.
Expoziţia va fi deschisă de miercuri până sâmbătă, orele 10,00 și 20,00, iar duminică, în intervalul orar 10,00 – 18,00. Intrarea publicului este gratuită.
Articol de Radio Timișoara, 11 octombrie 2022, 06:53 / actualizat: 11 octombrie 2022, 8:13