Se ieftinesc gazele naturale plătite de populație
Articol de Radio Timișoara, 1 mai 2016, 08:00
Într-o primă etapă, de astăzi, facturile scad cu 2-3 procente ca urmare a diminuarii cu 6% a costurilor de distribuţie.
În curând, ar urma să fie aplicată şi o a doua etapă de reducere a tarifelor pentru că evoluţiile internaţionale ar impune devansarea liberalizării totale a pieţei gazelor, spune Daniel Apostol, secretarul general al Asociatiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră.
Se impune, datorită prețurilor internaționale pe piața gazelor care sunt astăzi mai mici decât prețul reglementat, diferența de la 60-62 de lei pe metru cub până la 72 de lei care este prețul reglementat. Se impune dereglementarea prețului în beneficiul populației.
Autoritatea Naţională de Reglementare a anunţat, recent, că importurile de gaze naturale au crescut din nou, ajungând la 10% din consumul naţional – care este acum de aproximativ 15 milioane de metri cubi pe zi.
Sursa: Radio România Actualități/Foto: capital.ro