Situaţie aparte în Timişoara: Apartamentele vechi s-au scumpit faţă de cele noi
Un nou paradox se conturează pe piaţa imobiliară din ţara noastră, consideră specialiştii din domeniu.
Articol de Radio Timișoara, 25 octombrie 2017, 13:43
Astfel, în marile oraşe ale ţării, preţurile apartamentelor vechi sunt foarte apropiate și, în unele cazuri, chiar mai ridicate decât cele ale unităților locative construite în ultimii ani.
În Timişoara, proprietarii de apartamente noi şi vechi au pretenţii de preţ apropiate. Conform unui studio realizat de Imobiliare.ro, la proprietarii de apartamente din Timişoara solicită un preţ care nu depăşeşte 1.150 de euro pe metro pătrat util. Drept urmare, locuințele vechi și cele noi sunt foarte apropiate ca preț, alternând în balanța cele mai ieftine/cele mai scumpe, însă la diferențe foarte mici. În zonele centrale precum Medicină, Take Ionescu, Punctele Cardinale, preţurile ating şi 1.500 de euro pe metro pătrat util, în multe cazuri locuinţele vechi fiind mai scumpe decât cele noi.
Analiştii imobiliarii consideră că principalele cauze sunt localizarea mai puțin favorabilă a blocurilor noi față de cele mai vechi; presiunea exercitată asupra prețurilor de numărul mare de locuințe noi disponibile spre vânzare; și, nu în ultimul rând, conectarea mai slabă a proprietarilor de apartamente vechi la realitatea pieței.
Zonă | Apartamente vechi | Apartamente noi |
Aradului | 1.103 euro/mp | 1.141 euro/mp |
Girocului | 1.083 euro/mp | 1.038 euro/mp |
Braytim | 1.065 euro/mp | 1.100 euro/mp |
Lipovei | 1.076 euro/mp | 1.061 euro/mp |