Târgul apicol de primăvară la Ghiroda
Producători, firme şi conferenţiari din România, Serbia şi Ungaria şi-au anunţat participarea la cea de-a VI-a ediţie a Târgului apicol de la Ghiroda ce se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică (12 şi 13 martie) la Căminul Cultural din localitate. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă la ora 9:00 şi va fi urmată de un spectacol cu Ansamblul folcloric „Cununa Timişului” şi soliştii săi.
Articol de Daniela Bacila, 7 martie 2016, 15:24
Pe parcursul celor două zile vor avea loc conferinţe pe teme apicole, expoziţie cu vânzare de utilaje şi produse apicole.
Târgul este organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, Filiala Judeţeană Timiş, Primăria Ghiroda şi Consiliul Judeţean Timiş.
Intrarea este liberă.