Terminalul de Sosiri de la Aeroportul din Timișoara poate fi dat în funcțiune în iunie
Clădirea terminalului Sosiri pentru cursele externe de pasageri a fost terminată la Aeroportul din Timișoara. Se mai lucrează, însă, la sistematizarea terminalului, care ar trebui să fie operațional, de la mijlocul lunii iunie, anunță directorul Dorel Grădinaru.
Articol de Radio Timișoara, 2 aprilie 2021, 19:18
„A fost făcută recepția clădirii, dar mai trebuie făcută sistematizarea pe verticală, adică trebuie completată cu estacadele de acces. În 15 iunie, sper, dacă nu intervine nimic din partea constructorului, să putem să îl inaugurăm și cu sistematizarea de parcare din față și cu această estacadă care va permite accesul pasagerilor în terminal și să fie funcțional. Deocamdată se montează mobilier care a fost pe alt contract”, spune Dorel Grădinaru.
Proiectul pentru terminalul Plecări Externe ar putea intra în faza de licitație, în următoarele săptămâni.
„Noi mai avem partea aceasta de hârtii, sper să îl facem cât mai repede pentru că obligatoriu trebuie terminat până în 2023 în decembrie. Trag nădejde ca în două-trei săptămâni să dăm drumul licitației pentru terminalul de Plecări care este de trei ori mai mare și să îl terminăm în doi ani și jumătate, că nu există o altă soluție”, spune Dorel Grădinaru.
Proiectul terminalului Plecări Externe, în valoare de peste 180 de milioane de lei, se va întinde pe o suprafață de 12.000 de metri pătrați și va avea un sistem de control, dimensionat pentru șase filtre.