Tradițiile și mâncărurile din Banat, promovate printr-un parteneriat între UVT și Primăria Kikinda
Timp de un an şi jumătate, cei care se ocupă de proiect şi-au propus să realizeze, printre altele, spoturi publicitare cu zona, o carte de bucate şi un calendar.
Articol de Radio Timișoara, 14 iunie 2017, 20:41
Cele două instituţii au lansat un proiect transfrontalier, în valoare de aproape 375.000 de euro ce se va derula până în octombrie 2018. Prin acest proiect se vor face cercetări în teren şi evenimente în domeniile turismului şi gastronomiei, de o parte şi de alta a graniţei.
Cea mai ambițioasă acțiune este de a crea o platformă comună cu informaţii relevante colectate în timpul cercetării de teren. Detaliile vor fi disponibile şi online, spune managerul de proiect, decanul UVT, Petru Ştefea.
Timp de un an şi jumătate, cei care se ocupă de proiect şi-au propus să realizeze, printre altele, spoturi publicitare cu zona, o carte de bucate şi un calendar.