Wizz Air a introdus o nouă politică de bagaje
Pasagerii Wizz Air pot călători gratuit cu un bagaj mare de mână, cu dimensiuni maxime de 55x40x23cm şi o greutate maximă de 10kg, ca parte a preţului biletului lor, au anunţat reprezentanţi ai companiei.
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2017, 10:05
Noile facilităţi au intrat în vigoare de duminică, iar noua politică de bagaje le permite călătorilor să aibă asupra lor articole de tip ‘duty free’ achiziţionate în aeroport, după controlul de securitate.
Pentru acei pasageri care doresc să beneficieze de bagaje suplimentare, compania le permite să aducă la bord un bagaj adiţional mic care să fie amplasat sub scaun, cu dimensiuni maxime de 40x30x18cm. Acest serviciu le garantează că bagajul de mână gratuit va fi plasat în cabină şi le permite pasagerilor să se afle printre primii în aeronavă.
Sursa: Agerpres