Comunitatea sârbă din Banat, suprinsă de demisia premierului Milos Vučević
Premierul Serbiei, Milos Vučević, şi-a anunţat demisia, după aproape trei luni de manifestaţii antiguvernamentale.
Articol de Radio Timișoara, 28 ianuarie 2025, 17:58
Demisia premierului Milos Vucevic a surprins comunitatea sârbă din Banat.
Deputatul Uniunii Sârbe din România, Ognean Crstici, spune că există două variante pentru rezolvarea crizei din țara vecină.
“Nu m-am așteptat la o astfel de reacție din partea premierului. Există două variante. Ori o să fie propus un nou premier care va forma un guvern, ori vor fi alegeri parlamentare în Serbia din nou. Deci nu există altă variantă. Nu știu care va fi decizia președintelui, pentru că președintele propune premierul”, spune Ognean Crstici.
Premierul Milos Vucevic a demisionat din funcție în urma protestelor antiguvernamentale din ultimele luni.
Serbia a fost scena unor mișcări de amploare după ce, pe 1 noiembrie noiembrie acoperișul gării din Novi Sad s-a prăbușit, provocând 15 decese.