? Flashmob cu artiștii Filarmonicii Banatul. Clipul în care muzicienii cântă în Piața Victoriei a devenit viral pe Facebook
Articol de Radio Timișoara, 9 august 2016, 15:43 / actualizat: 10 august 2016, 8:35
Clipul îi înfățișează pe muzicienii Filarmonicii Banatul, împreună cu maestrul Erico Cannata, cărora li se adaugă o trupă de dansatori. Artiștii susțin un recital ad-hoc în Piața Victoriei spre încântarea zecilor de trecători care s-au oprit să urmărească spectacolul și să filmeze evenimentul.
Câțiva artiști apar ca din senin în centrul Timișoarei, în Piața Victoriei și încep să cânte. Treptat, li se alătură tot mai mulți colegi și o trupă de dans locală. La final își face apariția maestrul Enrico Cannata, care a dirijat orchestra. Enrico Cannata este cunoscut în Timișoara pentru dirijarea concertului de Crăciun dela Filarmonică.
Filmulețul care surprinde un flashmob a luat prin surprindere mediul online așa cum au fost suprinși și trecătorii din Piața Victoriei. Clipul postat pe Facebook a reușit să adune 35.000 de vizualizări în doar câteva ore.
Evenimentul și filmul au fost realizate de compania Telco și a dorit să facă un gest frumos față de Timișoara și timișoreni.