14 iulie, Ziua Naţională a Franţei
Ziua Naţională a Franţei, instaurată în anul 1880, celebrează cele două evenimente care au marcat istoria modernă a Franţei, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa sau din lume.
Articol de Radio Timișoara, 14 iulie 2015, 11:40
În 14 iulie 1789 revoluţionarii parizieni luau cu asalt Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic, iar la Sărbătoarea Federaţiei din 14 iulie 1790, sărbătoarea reconcilierii şi unităţii tuturor francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii.
Libertate, Egalitate, Fraternitate avea să devină deviza Republicii Franceze şi frază cu valoare universală din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris Constituţia, iar 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei.
Astăzi, la Paris are loc pentru a 135-a oară tradiţionala defililare militară, ca simbol al unităţii naţionale fondată pe valorile republicane şi ca omagiu adus soldaţilor de ieri şi de astăzi.
Conform tradiţiei, preşedintele Franţei ajunge la Arcul de Triumf din Place de l’Étoile, este întâmpinat de şeful Statului Major al armatelor, trece trupele în revistă şi apoi merge pe Champs-Elysées pentru a asista alături de miile de parizieni la defilarea militară, inspirată de parada gărzii federale din 1790.
Seara, Tour Eiffel va fi în centrul unui magnific foc de artificii, tras începând de la ora 23, care pentru al doilea an consecutiv va avea tema „Parisul întâmpină lumea”. (Sursa: stiri.tvr.ro/FotoȘ: 20minutes.fr)