A murit fostul președinte al SUA, George Bush
Articol de Radio Timișoara, 1 decembrie 2018, 13:10 / actualizat: 1 decembrie 2018, 17:13
Articol de Radio Timișoara, 1 decembrie 2018, 13:10 / actualizat: 1 decembrie 2018, 17:13
Fostul preşedinte american, George Bush senior, a murit la vârsta de 94 de ani, anunță CNN.
A fost cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite, sub mandatul căruia s-au produs transformările radicale din Europa de Est, culminând cu prăbușirea Uniunii Sovietice.
George Bush a murit la Houston. Suferea de mai mulţi ani de boala Parkinson şi se deplasa într-un scaun cu rotile. În acest an el a fost spitalizat de mai multe ori. Una dintre internări, în aprilie, s-a produs a doua zi după funeraliile soției sale, Barbara Bush, care a decedat la vârsta de 92 de ani.
Bush şi soţia lui au fost căsătoriţi timp de 73 de ani și au avut șase copii.
Fiul său, George Bush jr., a fost și el președinte al Statelor Unite într-o perioadă dramatică pentru istoria SUA: atentatele de la 11 septembrie 2001.
Foto: Agerpres.ro