Alaiul Colindătorilor revine la Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 19 decembrie 2023, 07:00
Peste 200 de colindători din Timiș vor ajunge joi la Timișoara. Alaiul Colindătorilor va traversa zona centrală a orașului pentru a aduce tradițiile de Crăciun.
Vor fi prezenți dubașii din Făget, Pietroasa, Curtea, Fârdea, Zolt, Margina și Sintești, colindători din Buziaș, Comloșu Mare, precum și Fanfara Bega sau Ansamblul folcloric ”Junii Timișului”.
Alaiul Colindătorilor porneşte la ora 11.00, în ritmul dubelor, de la sediul Palatului Administrativ către Piața Victoriei. La ora 12:00 vor ajunge cu colindatul în fața Catedralei Mitropolitane, apoi se vor îndrepta spre Mitropolia Banatului, unde vor susține un spectacol de datini.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.