André Rieu a venit să aducă un omagiu victimelor din Colectiv. „Voi compune o melodie pentru cei care au murit“
Violonistul André Rieu a venit sâmbătă la București, unde a adus un omagiu tinerilor care au murit în incendiul din clubul Colectiv. Muzicianul a anunțat că va dona încasările rezultate din vânzarea DVD-urilor concertelor din București familiilor victimelor. André Rieu a mai promis că va compune o melodie în amintirea celor care au murit în Colectiv.
Articol de Radio Timișoara, 7 noiembrie 2015, 17:01
Pot doar să vă ofer muzica mea şi banii, sper să ajute. Gândurile mele şi muzica mea sunt cu victimele, voi compune în continuare, voi compune o piesă pentru ei.
André Rieu a venit în România cu un avion particular pentru a se reculege la clubul Colectiv. Violonistul a depus o coroană de flori și a aprins o candelă în memoria victimelor.