Au sosit primii colindători la Castelul Regal de la Savârșin
Familia Regală a primit primii colindători din acest an, la Domeniul Regal de la Săvârşin, judeţul Arad. Colindătorii care au ajuns cei dintâi la reşedinţa regală au venit din localităţile de pe Valea Mureşului și au fost întâmpinați de Altețele lor Regale, Principesa Margareta şi Principele Radu.
Articol de Radio Timișoara, 22 decembrie 2014, 19:24 / actualizat: 22 decembrie 2014, 23:25
Colindătorii au primit din partea Altețelor lor Regale cozonac și diverse cadouri.
Majoritatea colindătorilor care vor veni la Castelul Regal din Săvârşin vor fi primiţi în această piaţetă denumită „Piaţa satului regal”.
Pentru prima oară în ultimii Regele Mihai I nu va fi prezent la Castelul de laSăvârşin în acest an, întrucât va petrece Crăciunul împreună cuRegina Ana la reşedinţa din Elveţia. Anul trecut Regele MIhai I a fost prezent la Săvârşin, însă Regina Ana a rămas în Elveţia.
Program
Marți, 23 decembrie
11:00 Colindătorii de la Biserica din comuna Brad, judeţul Hunedoara – Piaţa din Satul Regal.
11:10 Colindătorii de la Şcoala Generală nr. 5 din Arad – Piaţa din Satul Regal.
11:20 Colindătorii de la Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, filiala Bucureşti – Piaţa din Satul Regal.
11:30 Colindătorii de la Grădiniţa în limba engleză din Arad – Piaţa din Satul Regal.
11:40 Colindătorii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilităti „Sf. Maria” din satul Carani, judeţul Timiş – Piaţa din Satul Regal.
12:00 Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare oferă daruri familiilor nevoiase din Săvârşin. Vor fi oferite 300 de pachete cu alimente şi produse necesare casei.
14:00 Ca în fiecare an, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare prezintă presei bradul din Salonul mare şi masa de Crăciun din Sufrageria mare – Castelul Regal.
16:00–16:45 Alteţle Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae asistă la concertul susţinut de Lia Lungu, Corul Divina Armonie şi maestrul Gheorghe Turda – Muzeul Regal al Automobilului.
17:15–17:45 Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae oferă cadouri angajaţilor şi colaboratorilor. Muzeul Regal al Automobilului.
Miercuri, 24 decembrie
10:00 Majestatea Sa Regele transmite Mesajul de Crăciun 2014 (al 75-lea mesaj transmis, din 1940 încoace). Mesajul va fi transmis în format electronic, scris şi video, întregii prese, la ora 10:00.
11:30 Familia Regală primeşte Dubașii din Săvârsin – Piaţa din Satul Regal.
19Ș00 Familia Regală petrece Ajunul Crăciunului.
Vineri, 26 decembrie
11:00 Familia Regală participă, la Biserica Ortodoxă, la Slujba celei de-a Doua Zi de Crăciun, oficiată de ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
13:00 Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu primesc la prânz pe ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi pe parintele paroh.
Foto: romaniaregala.ro