Avertizare de călătorie în Franța: Transporturile sunt afectate de grevă
Articol de Radio Timișoara, 31 mai 2016, 15:23
Oficialii diplomatici atenţionează că în această ţară, protestele pe fondul noului proiect al Legii Muncii, s-au extins şi intensificat, cuprinzând aproape toate sectoarele de activitate. Mai mult, liderii principalului sindicat din Franța spun că mai multe organizaţii au depus preavize de grevă pe perioadă nedeterminată.
Transporturile în comun sunt grav perturbate, iar situaţia se poate agrava, fiindcă angajaţii din acest sector ameninţă cu greva generală.
Persoanele care au programate călătorii cu trenul, în această perioadă, sunt rugate să confirme orarul prin compania de transport.
Referitor la transportul aerian, Aviaţia Civilă Franceză anunţă că acesta va fi afectat în perioada 3 – 5 iunie.