Avram Iancu, la primul antrenament oficial pentru străbaterea Dunării înot. Hunedoreanul a traversat Canalul Mânecii
Articol de Radio Timișoara, 6 iunie 2017, 06:00
Alături de Avram Iancu se vor afla caiaciştii Valerică Rîmbu din Galaţi şi Ulise Galu din Braşov, care formează echipa ce îl va însoţi, ulterior, pe tot cursul Dunării.
Bibliotecarul din Petroşani şi-a propus să străbată înot Dunărea de la izvoare până în Delta Dunării, pe un traseu în lungime de două mii 860 de kilometri. Plecarea oficială este stabilită pentru 18 iunie, din faţa Primăriei Petroşani, iar startul în această provocare dificilă va fi dat în 20 iunie la Donauschingen, în Munţii Pădurea Neagră. Sosirea este estimată în Portul Sulina pe 20 august, interval în care sportivul va străbate zece ţări şi patru capitale europene.
Prin demersul său, bibliotecarul doreşte să refacă drumul pescarului din romanul ‘Pilotul de pe Dunăre’, de Jules Verne, să atragă atenţia asupra importanţei lecturii pentru formarea viitoare a tinerilor, dar şi asupra ecosistemului din Delta Dunării.