Banatul Caransebeş se întoarce cu un punct de la Dinamo
Articol de Tiberiu Atanasoae, 14 decembrie 2014, 19:57
Banatul Caransebeş începe să se simtă bine în capitală, după ce acum două săptămâni a învins în minimum de seturi pe Steaua. Ieri, formaţia antrenată de Dan Banu a reuşit să anuleze avansul de două seturi luat de Dinamo şi să se întoarcă acasă cu un punct. A fost al patrulea meci încheiat în cinci seturi de bănăţeni, după înfrângerile cu Phoenix Şimleu şi CSM Bucureşti şi victoria cu Arcada Galaţi.
Etapa a X-a a fost cea mai spectaculoasă de până acum din sezonul de toamnă. Nu mai puţin de patru meciuri s-au încheiat în minimum de seturi.
Steaua Bucureşti-VCM LPS Piatra Neamţ 2-3
Explorări Baia Mare-Arcada Galaţi 2-3
SCM U Craiova-CVM Tomis Constanţa 2-3
CSVM Zalău-Unirea Dej 3-0
Phoenix Şimleu Silvaniei-CSM Bucureşti 3-1
În clasament, Banatul ocupă acum poziţia a 11-a, penultima, cu opt puncte. În ultimul joc din acest an, cărăşenii vor evolua pe teren propriu împotriva celor de la Ştiinţa Explorări Baia Mare. Meciul se va juca sâmbăta viitoare, la Lugoj, din cauza lucrărilor de modernizare de la sala Victoria, din Caransebeş. Maramureşenii sunt pe locul al optulea în clasament, dar în cazul unei victorii în maximum patru seturi, Banatul ar egala la puncte.