Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Călătorie în timp la Festivalul Medieval al Castelului Huniade din Timişoara/ PROGRAM

Festivalul Medieval al Castelului Huniade din Timişoara, organizat în perioada 22-24 iulie, în parcul castelului, ajunge la cea de-a IV-a ediție.
Festivalul începe, vineri, cu o ‘Călătorie în timp’ până în Evul Mediu, alături de formaţii de muzică din Transilvania, Cluj, Mediaş, Oradea, Bucureşti, Sibiu, Timişoara şi Slovacia.
Cel mai aşteptat moment va fi parada participanţilor, când se vor prezenta cavaleri în armură, pe armăsari dichisiţi cu podoabe şi ţesături scumpe, războinici nomazi din stepele Răsăritului, arcaşi şi lancieri, mercenari pedeştri, cu halebarde şi tunuri, războinici din diferite perioade ale Evului Mediu sau ostaşii otomani.
Sâmbătă va avea loc Marele turnir al Castelului Huniade, în care întrecerile şi serbările vor captiva publicul. Seara se va încheia cu un Bal mascat medieval şi cu poveşti misterioase, din negura timpului. Va fi o zi dedicată unor demonstraţii memorabile, care amintesc de invazia asediul cetăţii din 1551, ‘Dreptatea lumească’ – judecata pentru furt şi pedepsirea hoţilor de cai, dar şi ‘Dreptatea bisericească’ – în cadrul căreia va fi prezentat un rug pregătit pentru un eretic al vremii.
Duminică va fi ziua în care spectatorii sunt invitaţi în lumea războiului medieval, a confruntărilor militare din zona Bazinului Carpatic, de la ciocnirile cruciaţilor cu şarjele iuţi ale arcaşilor călare, la cumplitele baraje de artilerie din carele de război ale Evului Mediu târziu, până la momentul cuceririi Timişoarei de către Imperiul Otoman şi, convenţional, sfârşitul Epocii Medievale
Festivalul Medieval al Castelului Huniade este organizat de Muzeul Naţional al Banatului şi Consiliul Judeţean Timiş.

Călătorie în timp la Festivalul Medieval al Castelului Huniade din Timişoara/ PROGRAM

Articol de Radio Timișoara, 21 iulie 2022, 10:39

SCENA
ARENELE DE TURNIR
PIAȚA CASTELULUI
“ORDA” – SATUL NOMAD

Vineri,
20:00 – Parada participanților
21:00 – Cimpoierii din Transilvania – Minnesangeri la Castelul Huniade –concert live
22:00 – Deep6 Project – “A Coin for the Silver Wolf” teatru pirotehnic

Sâmbătă,
11:30 – Küreș – întreceri de lupte tătărești
13:00 – Fiare din Beci – Legende și oțel – prezentare interactivă de săbii și spade istorice originale
14:00 – Concurs de tir cu arcul istoric , cu Nokors
14:00 – Întrecerea Oștenilor – Lupte pe puncte (Tap Fight) – dueluri și confruntări pe echipe
14:00 – STARTUL ÎNTRECERILOR PENTRU PUBLIC. Concurs de ținute cu temă medievală, Treasure Hunt
14:30 – Moment acustic Cimpoierii din Transilvania
15:00 – Eyalet-ul de Timișoara și Asociația Losonczy István – Bătălia pentru Timișoara, partea I: Asediul din 1551
15:30 – probe de sunet
16:00 – Eyalet-ul de Timișoara – atelier de Matrak (sport de luptă otoman)
16:00 – jonglerii, cu Deep6 Project
16:00 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor – Partea I: Deschiderea Turnirului și Probele de îndemânare (Culesul inelelor, Tăierea capetelor, Proba Turcului)
16:40 – Întrecerea Oștenilor – Proba de spadă și scut full contact (HMB Sword & Shield)
16:40 – Truverii – cântece și farse
17:20 – Jocuri Nomade – Vulturii din Țara Călatei – Întreceri de cavalerie ușoară
17:45 – Vulturii din Țara Călatei – Kök Boru – joc de echipe, călare, din Asia Centrală
18:00 – Întrecerea Oștenilor – Buhurt (ciocnire full contact între echipe de luptători în armură)
18:00 – animații acustice și jonglerie, cu Peregrinii și Amor Flammis
19:00 – Hastiludium – Tunirul Cavalerior – Partea a II-a: Turnirul cu Lancea
19:30 – Bătălia menestrelilor și jonglerilor
19:40 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor – Partea a III-a: Nachturnier și răsplătirea învingătorului
20:00 – Dreptatea lumească: Judecata pentru furt și pedepsirea hoților de cai.
Deschiderea balului mascat!
20:30 – TRUVERII – „PEREGRINATIO” concert live
21:20 – Dreptatea bisericească: Un rug pentru un eretic.
21:30 – PEREGRINII – BALUL CASTELANILOR concert live
22: 25 – Anunțarea câștigătorilor concursurilor de ținute cu temă istorică și Treasure Hunt
22:30 – AMOR FLAMMIS – NOCTIS CARMINA teatru pirotehnic

Duminică,
12:00 – Nokors – Atelier de tir cu arcul istoric
12:30 – Peregrinii și Cimpoierii din Transilvania – animație cu cântece și jonglerii
12: 45 – Teutonii Transilvaniei și Vulturii din Țara Călatei – Cumani și Cavaleri Teutoni: O trecere prin istoria începutului secolului al XIII-lea
13:00 – Hrafnabroethr – Supraviețuirea în sălbăticiile Evului Mediu Timpuriu: atelier interactiv de bushcraft viking și tehnici de supraviețuire în călătorie
13:30 – Wagenburg: Noul tip de război din secolul al XV-lea (Toate grupurile de reconstituire a Evului Mediu Târziu) – BĂTĂLIE
13:30 – Eyalet-ul de Timișoara – Viața de curte la margine de imperiu: prezentarea a diverse momente cotidiene din viața de la curtea Pașei de Timișoara
14:00 – Truverii – Atelier de dansuri medievale
14:30 – Eyalet-ul de Timișoara și Asociația Losonczy István – Bătălia pentru Timișoara, partea II : Asediul din 1552
15:00 – Salutul grupurilor participante și încheierea Festivalului

 

Avertizări meteo de ninsori, polei și vânt. A fost emis și un Cod roșu de viscol
joi, 21 noiembrie 2024, 11:59

Avertizări meteo de ninsori, polei și vânt. A fost emis și un Cod roșu de viscol

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de intensificări de vânt valabil până deseară la ora 23.00. În zona de munte...

Avertizări meteo de ninsori, polei și vânt. A fost emis și un Cod roșu de viscol
Câștigătorii concursului național cu temă istorică pentru elevi ”Vreau să povestesc”, ediția a IV-a
joi, 21 noiembrie 2024, 11:59

Câștigătorii concursului național cu temă istorică pentru elevi ”Vreau să povestesc”, ediția a IV-a

Concursul, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, s-a adresat elevilor din...

Câștigătorii concursului național cu temă istorică pentru elevi ”Vreau să povestesc”, ediția a IV-a
Primul camion confiscat la Timișoara pentru abandon ilegal de deșeuri
joi, 21 noiembrie 2024, 11:49

Primul camion confiscat la Timișoara pentru abandon ilegal de deșeuri

Poliția Locală a confiscat primul camion din care se debarasau ilegal deșeuri pe un teren viran de la ieșirea spre comuna Săcălaz. Vehiculul...

Primul camion confiscat la Timișoara pentru abandon ilegal de deșeuri
Cel mai bun sezon pentru plantarea pomilor fructiferi. Recomandări pentru pomicultori
joi, 21 noiembrie 2024, 11:41

Cel mai bun sezon pentru plantarea pomilor fructiferi. Recomandări pentru pomicultori

Campania de toamnă de plantare a pomilor fructiferi s-a dovedit a fi, de această dată, mai anevoioasă din cauza deficitului de apă din sol. Pe...

Cel mai bun sezon pentru plantarea pomilor fructiferi. Recomandări pentru pomicultori
joi, 21 noiembrie 2024, 08:24

Fără apă caldă și căldură în zona centrală a Timișoarei

Compania de termoficare precizează că măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de...

Fără apă caldă și căldură în zona centrală a Timișoarei
joi, 21 noiembrie 2024, 08:03

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi variabil în cursul zilei, când, în estul regiunii va mai ninge slab, iar în sud vor fi...

Vremea în Banat și Crișana
miercuri, 20 noiembrie 2024, 20:59

Novi Beograd depășește Oradea; bihorenii rămân cu șanse de calificare

La capătul primului sfert, gazdele au luat un avantaj de două goluri, scor 4-2, iar la jumătatea partidei 7-4. Reprizele a 3-a și a 4-a au adus...

Novi Beograd depășește Oradea; bihorenii rămân cu șanse de calificare
miercuri, 20 noiembrie 2024, 20:50

Primăria Timișoara ar putea cumpăra o clădire istorică evaluată la aproape 2 milioane de euro

O clădire istorică de pe strada str. Zugrav Nedelcu nr. 12 din Timișoara, evaluată la aproape 2 milioane de euro fără TVA, ar putea fi...

Primăria Timișoara ar putea cumpăra o clădire istorică evaluată la aproape 2 milioane de euro