Cinci suspecți reținuți în cazul atacului cu bombă de la Bruxelles
Cinci persoane au fost reţinute în urma atacului cu bombă comis, azi-noapte, la Bruxelles.
Acestea au fost identificate în apropiere de locul atacului şi sunt audiate de procurori, potrivit purtătorui de cuvânt al procuraturii belgiene. Amintim, un vehicul a intrat cu forţa prin trei garduri din jurul Institutului de Criminologie şi s-a oprit în curte. Ulterior, unul sau mai mulţi suspecţi au detonat o bombă în apropierea unuia dintre laboratoare, ceea ce a provocat un incendiu. Nu au existat victime, deoarece nu era nimeni în clădire la acea oră.
Articol de Radio Timișoara, 29 august 2016, 14:26 / actualizat: 29 august 2016, 20:27