Concerte, lupte şi jonglerii cu foc Castelul Corvinilor. Începe Festivalul Medieval/ PROGRAM
Un nou festival cu tematică medievală are loc, la final de săptămână, la Castelul Corvinilor. Turiştii sunt aşteptaţi duminica, 20 august, la Festivalul medieval, unde vor putea urmări dansuri şi lupte medievale, concerte cu Peregrinii şi Lupus Dacus, dar vor putea şi să deguste bucate tradiţionale.
Articol de Radio Timișoara, 17 august 2017, 13:04 / actualizat: 21 august 2017, 22:26
Evenimentul va începe la ora 12:00, la Castelul Corvinilor, şi cuprinde, printre altele, școala de lupte medievale, școala de dansuri de la curțile domnești, un atelier de muzică medievală şi o vizită în tabăra medievală.
De asemenea, poate fi vizitată şi Expoziția Medievalum, cea mai mare expoziție privată din România, care cuprinde dispozitive de tortură, arme medievale de foc și arme albe, veșminte şi dispozitive de protecție.
Turiştii vor putea degusta şi preparate medievale, seara urmând să se încheie cu dansuri şi jonglerii cu foc.
PROGRAM:
12:00 – 17:00 – școala de lupte medievale
14:00 – 15:00 – școala de dansuri de la curțile domnești
14:00 – 15:00 – atelier de muzică medievală
15:00 – vizită în tabăra medievală – explicații, istoric
16:00 – vizită la Expoziția Medievalum, cea mai mare expoziție privată
din România: dispozitive de tortură, arme medievale de foc și arme albe, veșminte, dispozitive de protecție
16:00 – concert stradal la intrarea în Castel cu Peregrinii
16:00 – degustare de preparate medievale
18:00 – concert stradal de muzică medievală – Cimpoierii din Transilvania
20:30 – 22:30 – concert medieval – simfonic – Lupus Dacus & Lupus
Dacus Orchestra, Paladinii de Terra Medies & Fire Dream
– 22:30 – 23:00 – dansuri / jonglerii cu foc Fire Dream