Crăciun regal la Săvârșin. Dubașii au respectat tradiția de a colida Familia Regală
Castelul de la Săvârşin unde Familia Regală petrece Crăciunul și Anul Nou este în plină sărbătoare. Crăciunul începe cu una dintre tradițiile iubite de Regele Mihai I care primea colindul dubașilor din Săvârșin.
Articol de Radio Timișoara, 25 decembrie 2023, 07:00
Este deja o tradiție ca în Ajun de Crăciun, dubașii de la Săvârșin să colinde Familia Regală. Sunt cei mai cunoscuți colindători din vestul României și, conform obiceiului, cetele de dubași sunt formate din tineri necăsătoriți, spune primarul din Săvârșin, Ioan Bodiceanu, la rândul său fost dubaș.
“La fel ca în anii trecuți, și acum, în sfârșit de an 2023, așa cum s-a procedat și până acum, am dus vestea nașterii Muntuitorului nostru Isus Cristos la prima casă de gospodari din comună, la Familia Regală. De aici vor merge dubașii și la toate casele gospodarilor din Săvârșin în această minunată misiune pe care o au de secole”, spune Ioan Vodicean.
Alături de dubași s-a aflat și preotul paroh din Săvârșin. Călin Mădăluță.
“Nicio sărbătoare nu este mai frumoasă ca și sărbătoarea Crăciunului la Săvârșin. Frumos și bine, aici, în curtea Castelului Regal de la Săvârșin, unde, an de an, îi colindăm pe cei dragi, nouă Familia Regală”, spune Călin Mădăluță.
Dubașii au fost primiți lângă bradul de Crăciun din Satul Regal, care se află la intrarea principală pe domeniu.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, i-a primit pe dubași și și-a exprimat speranța că această tradiție va dăuinui.
“În fiecare an este o mândrie pentru noi și mare bucurie să putem să avem dubași aici și sper că va continua această tradiție. Urez Crăciun fericit tuturor și sper că va fi un an mai bun, chiar dacă sunt momente dificile acum, dar să nu abandonăm speranța’, spune Majestatea Sa Margareta.
Vizitatori la castel
Porțile castelului s-au deschis și pentru sute de oameni care i-au însoțit pe dubașii venit să ureze “Sărbători fericite” Majestății Sale Margareta.
“Este o bucurie pentru mine să revin în fiecare an aici, Săvârșin alături de Familia Regală a României. Este pur și simplu o mândrie să văd că Familia Regală continuă cu toate demersurile sale diplomatice, culturale pentru țara noastră. Este pur și simplu o continuitate istorică care trebuie să meargă mai departe”, spune unul dintre vizitatori.
“Din Timișoara am venit special pentru dubași. E un moment deosebit”, spune un alt vizitator.
“Am venit special de Jimbolia pentru acest eveniment. Mă simt foarte onorat să fiu aici lângă Majestatea Sa. M-au impresionat foarte mult tradiția, colindătorii și atmosfera de aici. Eu l-am apreciat pe Regele Mihai și cred că este onoare și o zi istorică pentru mine, pentru noi toți”, a declarat un vizitator.
După ce au terminat urările tradiționale, dubașii au fost serviți cu ceai cald și cozonac de Crăciun.
La castel se află Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Elena.
Castelul a fost împodobit de sărbătoare, iar masa de Crăciun este pregătită deja, la fel și bradul care tronează în salonul mare.
Ascultați reportajul realizat de Loredana Demaio: