Directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti: Nu găseşti oriunde un radio care organizează un târg de carte, cum este „Gaudeamus”
Sursa: Radio România Actualități / Foto: bucurestifm.ro
Articol de Radio Timișoara, 2 martie 2016, 15:49
În contextul dezbaterilor, directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, Ezio Peraro, şi-a exprimat susţinerea şi aprecierea pentru proiectele promovate de Societatea Română de Radiodifuziune:
În primul rând, vă împărtăşesc îngrijoarea, chiar dacă nu cunosc perspectivele la care ar duce această reformă. Ştiu doar că sunteţi profesionişti, care întotdeauna aţi dat dovadă de o foarte mare sensibilitate şi competenţă. Pentru noi, România este ca o cutie de rezonanţă a activităţii noaste, voce ascultată în toată lumea, pentru că emisia pe internet depăşeşte graniţele naţionale. Nu ştiu cum se profilează perspectivele, dar îmi exprim întreaga solidaritate, pentru ca schimbările să nu devină negative pentru un serviciu public care a demonstrat că, pe lângă misiunea de a informa, este şi o instituţie de cultură. Nu găseşti oriunde un radio care organizează un târg de carte, cum este „Gaudeamus”, unde publicul are ocazia de a întâlni şi scriitori din alte ţări.
Directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, Ezio Peraro, într-un interviu pentru Radio România, în contextul dezbaterilor pe marginea modificării Legii de funcţionare a serviciilor publice de radio şi televiziune.
Sursa: Radio România Actualități / Foto: bucurestifm.ro