Două cutremure majore în Italia. Al doilea seism s-a simțit și în Austria
Două cutremure cu magnitudinea 5,5 și, respectiv, 6,1 au afectat miercuri centrul Italiei. Mai multe persoane au fost rănite urșor, iar La Reppublica, citat de Mediafax, notează că o persoană a murit în urma unui atac de cord.
Seismele s-au produs după doar două luni de la un cutremur în care și-au pierdut viața aproape 300 de persoane în aceeași regiune, potrivit France Presse. Al doilea seism a fost simţit şi în Austria.
20 de replici seismice de până în 2,5 grade s-au înregistrat în orele următoare. Echipele de intervenţie, Protecţia Civilă, pompieri, carabinieri şi poliţie se află în zonele afecate din Provincia Macerata, Ussita şi din Perugia.
În orăşelul Visso s-au prăbuşit mai multe clădiri, iar două persoane au fost rănite, inclusiv una după desprinderea unei părţi a tavanului locuinţei, scrie ziarul La Repubblica. De asemenea, o parte a unei biserici s-a prăbuşit în localitatea Norcia.
Unele clădiri s-au prăbuşit şi în satele Ussita şi Preci, precum şi în localitatea Amatrice, afectată şi de cutremurul din 24 august, soldat cu 298 de morţi şi mii de răniţi.
În această dimineaţă autorităţile române vor încerca să afle situaţia conaţionalilor din zonele afectate de cutremur. În două provincii, au rezidenţă peste 8.500 de români.
Articol de Radio Timișoara, 27 octombrie 2016, 03:28 / actualizat: 27 octombrie 2016, 10:31