Filosoful Mihai Șora a murit
Articol de Radio Timișoara, 25 februarie 2023, 20:32
Filosoful și eseistul Mihai Șora a murit, astăzi, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a acestuia.
Mihai Șora
7 noiembrie 1916-25 februarie 2023
Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul
Născut pe 7 noiembrie 1916 la Ianova, Remetea Mare, Timiș, în perioada Imperiului Austro-Ungar, Mihai Șora a fost un filosof și eseist, membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie.
Opera acestuia cuprinde: „Du dialogue intérieur: Fragment d’une anthropologie métaphysique”, (1947), „Sarea pământului” (1978), „A fi, a face, a avea”, (1985), „Eu&tu&el&ea… sau dialogul generalizat” (1990), „Firul ierbii” (1998), „Câteva crochiuri și evocări” (2000), „Locuri commune” (2004), „Clipa & timpul” (2005).