Galerie FOTO de la Spectacolul aniversar – comemorativ „26 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989”
Sala Operei Române din Timişoara a găzduit în seara zilei de 16 decembrie spectacolul dedicat eroilor Revoluţiei din 1989. Împreună cu preotul paroh Ionel Popescu şi Corala „Epifania” a preoţilor, diaconilor şi profesorilor de religie din Timişoara, dirijată de profesorul Nicolae Şincari, toţi cei prezenţi în sală au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. Preşedintele Asociaţiei ALTAR 1989, Virgil Hosu, i-a înmânat preşedintelui Emil Constantinescu o diplomă şi o distincţie de onoare. Spectacolul artistic a avut un conţinut adecvat: piese din repertoriul românesc şi internaţional, colinde, pricesne dar şi doine şi cântece populare. Preşedintele Emil Constantinescu şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu au urmărit întregul spectacol. Cântecele patriotice au ridicat sala în picioare. La sfârşitul spectacolului, în Piaţa Operei au fost aprinse candele în memoria eroilor Revoluţiei.
Articol de Daniela Bacila, 17 decembrie 2015, 19:01
Foto: Constantin Duma (AGERPRES)