La Straja începe Festivalul Oamenilor de Zăpadă
Zeci de oameni de zăpadă vor fi ridicaţi mâine în staţiunea hunedoreană Straja. Aici se va desfăşura cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Oamenilor de Zăpadă.
Articol de Radio Timișoara, 12 februarie 2016, 08:52
Anul trecut, turiștii au întruchipat-o din zăpadă pe Elena Udrea, au sculptat mirese cu voal dar şi o mină la gura căreia au fost așezate lopeți, târnăcoape, dar și alte obiecte folosite strict de mineri. Totodată un grup de turiști a ridicat un om de zăpadă înalt de opt metri.
Şi anul acesta, fiecare participant poate construi, din zăpadă, oameni de zăpadă sau orice altă formă, după imaginaţia proprie, iar la final cele mai frumoase „opere” vor fi premiate. Manifestarea este organizată de Asociaţia Pro-Straja, fiind dedicată promovării potenţialului turistic al zonei.
În Straja stratul de zăpadă pe pârtii măsoară, zilele acestea, peste 30 de centimetri, iar stațiunea montană este plină de turiști, fiind încă vacanţa intersemestrială a elevilor.