Mii de oameni au luat parte la Serbările Naţionale de la Ţebea
Câteva mii de oameni au luat parte astăzi la Serbările Naţionale de la Ţebea, dedicate memoriei Avram Iancu.
Seeia de evenimente a început în biserica din cimitirul de la Ţebea şi a continuat la mormântul lui Avram Iancu.
Un sobor de preoţi, condus de Episcopul Devei şi Hunedoarei, Nestor, a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul Crăişorului Moţilor din cimitirul de la Ţebea.
La eveniment au luat parte, între alţii, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Familiei, Natalia Intotero, lideri ai mai multor partide politice, parlamentari şi europarlamentari, reprezentanţi ai administraţiilor judeţene şi locale, dar şi ai unor organizaţii neguvernamentale.
Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, într-o familie de moţi înstăriţi. De profesie avocat, Avram Iancu a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania.
Articol de Radio Timișoara, 10 septembrie 2023, 15:16