Muzicienii Operei din Viena au continuat să cânte aseară după ce audienţa a aflat că nu poate părăsi incinta din cauza atacurilor
Articol de Radio Timișoara, 3 noiembrie 2020, 18:26
Patru muzicieni ai orchestrei Operei de Stat din Viena au continuat să cânte aseară după ce spectatorii au fost anunţaţi că nu pot părăsi incinta deoarece pe stradă se află în libertate o persoană înarmată, informează Reuters.
O înregistrare postată pe Twitter de un membru al publicului arată un cvartet de coarde interpretând compoziţia lui Joseph Haydn ‘Kaiserquartett’ pentru cei rămaşi în auditoriu.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Operei de Stat din Viena, conducerea instituţiei a fost informată de către poliţie în timpul concertului de luni, în programul căruia figurau operele ‘Cavalleria Rusticana’ şi ‘Pagliacci’, că au loc atacuri în afara Operei de Stat în centrul Vienei.
Spectacolul, la care luaseră bilete 1.000 de persoane, era sold-out, înainte ca un nou lockdown generat de pandemia de COVID-19 să intre în vigoare.
“Ne-am gândit dacă ar trebui să întrerupem spectacolul sau nu. Dar am decis că nu ar avea sens. Dacă oamenii oricum nu aveau voie să plece, de ce să ne oprim mai devreme?”, a declarat ea.
După terminarea programului şi două reveniri la rampă ale orchestrei, directorul Operei de Stat a urcat pe scenă.
„A descris ce se întâmpla – că au avut loc atacuri teroriste în oraş, că era interzisă plecarea, că uşile au fost încuiate, iar oamenii trebuie să rămână înăuntru, dar că noi vom deschide zonele unde se servesc băuturi răcoritoare şi vom face totul pentru ca publicul să continue să se simtă bine”, a declarat ea.
Purtătoarea de cuvânt a povestit că a fost uimită de reacţia audienţei. „Nu a fost deloc panică. Oamenii fie au rămas liniştiţi pe scaune, fie au mers în zonele unde se serveau răcoritoare”.
În jurul orei 11 p.m., câţiva membri ai orchestrei s-au întors pe scenă pentru a încânta audienţa rămasă cu interpretarea spontană a compoziţiei lui Haydn.